“Oh, simple thing, where have you gone?” – În Traducere: “Oh, simplitate, unde ai plecat?” – Partea Întâi

             Ce spuneți, dragilor, mergem în căutarea ei? Vă invit din nou la o mică plimbare în toiul serii, iar de această dată mergem alene pe lângă floricelele din parcurile dumneavoastră preferate, întrucât ele trebuie să știe ceva despre ceea ce încercăm să găsim… Și cum parfumul lor ne îmbie la gânduri desprinse din alte înălțimi sufletești, vă propun să reflectăm la un loc de unde am putea porni în “misiunea” noastră de a cerceta locația Simplității… Oare se ascunde de oameni? Sau aceștia au uitat-o? Nu cumva Complexitatea a alungat-o și ea s-a refugiat departe de ceea ce numim astăzi “normalitate”?

            În timp ce ne plimbăm și căutăm împreună, am să vă relatez o poveste… Erau odată trei surori foarte frumoase, ce erau înzestrate cu o inteligență aparte. Părinții lor au dorit să le trimită la cele mai prestigioase și dotate școli, spunându-le întotdeauna, încă de când erau mai mici:

           – Chiar dacă sunteți surori, sunteți foarte diferite… Mergeți la aceeași instituție de învățământ, însă gândirea fiecăreia este particulară. De exemplu, Cassandra… Tu ești foarte complexă și acest lucru nu se datorează doar faptului că ești cea mai mare, dar nu te mulțumești să primești explicații facile la întrebările tale. Tu, Nancy, vrei normalitate și nu te complici prea mult în majoritatea situațiilor obișnuite, însă îți dorești să te încadrezi în firescul acestor vremuri… Iar tu, Serena… Ești mezina noastră și se pare că nu prea te remarci în afara casei, le zise Mama lor cu blândețe într-o după-amiază, în timp ce luau gustarea înainte de începerea temelor.

        – De parcă Serena vrea altceva de la viață cu excepția florilor, animalelor și… dormitului în grădină, adăugă cu sarcasm Nancy, atenționând-o ușor cu cotul stâng pe Cassandra, care era absorbită de tema la ‘Informatică’. Se aștepta ca sora ei mai mare să îi ia partea la ceea ce susțineau mereu amândouă în privința Serenei, cu toate că momentul era destul de nepotrivit.

        – Hei, te rog să nu mă întrerupi acum, Nancy! Lucrez la un proiect ce ar putea fi ales pentru concursul anual de științe computaționale! Nu am timp de nimicurile acestea, așa că am să plec în camera mea, răspunse tăios Cassandra, luându-și ‘laptop’-ul și uitând de prăjitura delicioasă pe care Mama i-a pus-o pe farfurie.

        Nancy oftă, zicând:

      – Oooff, cred că ai dreptate, Mamii. Nu prea avem treabă una cu cealaltă… Mulțumesc pentru chec, mă duc să vorbesc la telefon cu prietena mea cea mai bună, Liz. Ne vedem la cină.

       Fata îi aruncă o privire plictisită Serenei, care deja savura cu bucurie bucata de chec lăsată în fugă de Cassandra. 

      Și astfel au trecut anii… Cele trei surori au terminat studiile și fiecare a plecat pe drumul său: Cassandra a obținut recent postul de consultant ‘I.T.’ pentru filiala unei companii renumite, Nancy și-a deschis un magazin de rochii pentru evenimente fastuoase, iar Serena… Ea își împărțea micul apartament cu o mulțime de animăluțe de companie ce aparțineau altor oameni care le lăsau la ea pe perioada cât aceștia erau plecați în concediu. Aceasta era singura ei sursă de venit. Seara, când venea vremea să plimbe cățelușii pentru ultima dată din ziua respectivă, Serena își lua caietul în care scria tot ceea ce simte în prezența florilor și animalelor. Ea mergea întotdeauna în parcul ei preferat din inima metropolei unde locuia. Fiind tumultoasă şi aglomerată, aceasta era complet acaparată de haos, oboseală și zgomot. Deși își iubea orașul natal, fata nu prea îl mai recunoștea din pricina schimbărilor majore care o întristau profund. Cu toate acestea,în timp ce cățelușii alergau cu poftă pe lângă ea, Serena simțea cum iarba umedă îi răcorește palmele pe care le așeza cu încredere atunci când se arunca fericită pe covorul verde Creat De Dumnezeu… Apoi, fata închidea ochii și se ruga cu pace la Cel Care I-A Dăruit Totul… Și iată că într-o seară, pe când Serena alerga cu cei trei ‘bichon’i maltezi pe aleile largi din parc, aceasta se împiedică de una din lesele pe care le ținea strâns și simți cum își pierde echilibrul, însă nu a apucat să atingă asfaltul dur pentru că cineva a prins-o la timp, cu nişte reflexe spectaculoase. Uimită, Serena murmură în brațele salvatorului ei:

      –  Uhm… Mul… Mulțumesc foarte mult…

     Cel care a prevenit căzătura cu precizie i-a zâmbit sincer, întrebând-o după ce i-a dat drumul cu delicatețe:

     – Te simți bine? Nu ai pentru ce, continuă el, tocmai ce treceam prin această zonă și nu puteam să permit ca tu să te accidentezi. Numele meu este Reuben. Știu, e un pic diferit de ceea ce auzi de obicei. Dar de fapt fiecare dintre noi este astfel… Uhm…

    – Serena., răspunse timid fata. Da, sunt bine, mulțumesc. Îmi… Adică… Ai un nume foarte frumos și special, voiam să spun., continuă ea cu voce tremurândă.

   – Hei, mulțumesc! Nu aud prea des acest lucru. Lumea nu prea acceptă ceea ce este diferit, zise Reuben.

    Pentru o clipă, Serena capătă puțin curaj și privi la băiatul deosebit care a salvat-o de la o buşitură destul de problematică. Tânărul Reuben îi amintea Serenei de anii nouăzeci, care erau practic martorii copilăriei sale simple și fericite… Înalt, cu ochii de un gri-albastru nemaiîntâlnit, încadrați de un chip ce reflecta frumusețea masculină de odinioară, al cărui păr castaniu avea o nuanță mai deschisă, Reuben arăta ca un înger păzitor… 

     Iubiții mei cititori, este puțin cam târzior, dar acum că floricelele din parc adorm în prag de noapte și povestea noastră ne-a adus noi ajutoare în căutarea simplității, ne revedem foarte curând să ne continuăm “misiunea”. Vă iubesc foarte mult și vă prețuiesc în egală măsură! Vă cer scuze pentru întârzierea prelungită, dar promit că personajele noastre vor primi un final demn de sprijinul ce-l vom avea de la ele data viitoare!

Menţiune: Titlul În Limba Engleză Este Preluat Din Refrenul Melodiei Ce Aparține Lui ‘Keane’ Şi Se Numeşte „Somewhere Only We Know”.